”Noi. Ne-am pierdut pe undeva…”

„Vin acasă destul de târziu.
Când scap de la job, deși îmi place ce fac, tot ce îmi doresc este să mă relaxez și să îmi văd de propria viață. Fără stres. Și în ultima vreme, în loc să mă liniștesc acasă, mă cert cu soția. De la ce? De la tâmpenii și nimicuri. Chestia care mă și enervează este că țin mult la ea și chiar mă interesează ce simte, sunt atent la ce îmi spune, încerc să o înțeleg. Chiar țin la ea. Dar cumva, tot fac ceva greșit.

Am ajuns să ne ciondănim iar și iar. Habar nu am ce ar trebui să fac în plus.

Îmi e dor de noi de altădată…”

Cam așa sună o parte din povestea unui cuplu care a venit în terapie. Cum sună oare povestea celuilalt partener? Ce pot să vă spun este că după ce am recuperat ambele povești în terapie, POVESTEA CUPLULUI a fost extrem de importantă în a aduce conectarea pierdută pe drum.

În prima ședință, cuplurile care vin la terapie îmi spun că au ajuns la terapie pentru că au probleme serioase de relaționare, că e ceva în neregulă cu ei.

Și eu le împărtășesc că fiecare cuplu are perioade de ajustare și de …creștere, ca și copiii. Și de multe ori poate fi dificil să treci, în doi, de la o etapă la alta. Și în acest proces partenerii pot avea reala senzație că se pierd unul pe altul. Terapia de cuplu nu se vrea a fi o încăpere de ”resuscitare” de la ATI, ci mai mult un tratament cu ”vitamine” pentru creștere.

Voi în ce etapă de cuplu sunteți? Și cum vă este ”creșterea”?